Prezentatoarea TV Andreea Marin ar fi primit 10.000 de euro pentru 12 ediții ale emisiunii „Prețuiește Viața”, difuzată de postul public de televiziune, scrie Wowbiz.
Mai mult, vedeta și-ar fi negociat pe contractul pe un an de zile pentru a asigura și filmările celui de-al doilea sezon care ar urma să înceapă luna viitoare.
„În momentul în care Andreea și-a negociat contractul a pus niște condiții. A semnat pe un an, iar cel de-al doilea sezon va începe în februarie. În plus, ratingul este unul foarte bun și toată lumea este mulțumită”, a precizat o persoană apropiată proiectului.
Andreea Marin a revenit pe micile ecrane în octombrie anul trecut.
Emisiunea „Prețuiește viața” și-a propus să îi aducă în lumina reflectoarelor „pe cei care au tăria de a alege potecile anevoioase în locul drumului lin, pentru a întinde o mână de ajutor semenilor lor”.